Piperul este o plantă perenă exotică urcătoare originară din cele mai calde zone ale Indiei şi din partea centrală a Munţilor Himalaya. Precum sarea, piperul este  şi el o mirodenie atât de comună încât este observat abia când lipseşte din bucătărie sau de pe masă. Deşi piperul este cel mai apreciat mai ales în bucătărie, calităţile sale medicinale îi depăşesc aroma. De-a lungul tradiţiei Ayurvedice indiene, piperul a fost folosit pe scară largă, fiind o plantă versatilă şi a fost adesea prescris pentru efectele sale terapeutice, menite să confere echilibru.

Piperul este menţionat în „Charaka Samhita”, străvechiul ghid indian pentru un mod de viaţă sănătos şi echilibrat. „Charaka Samhita” este unul dintre cele două texte hinduse cu învăţături Ayurvedice ce datează din vremuri îndepărtate. Cuvântul „piper” derivă din „pippali”, ce se traduce prin piper lung. Termenul „piper” a devenit un termen generic pentru a include tipurile de ardei din Lumea Nouă, cum ar fi ardeiul iute roşu, verde, galben, chili şi ardeiul gras.

Sistemul de îngrijire a sănătăţii Ayurveda se bazează pe holism, în care dobândirea echilibrului este scopul celui ce practică metoda Ayurvedică. Folosind plante specifice, medicii Ayurvedici au ca obiectiv să restabilească echilibrul în timp ce evită efectele adverse. Mai important decât conţinutul plantelor sunt calităţile lor şi abilitatea lor de a interacţiona cu corpul uman, cu mintea şi cu spiritul. Cel mai mult contează să se susţină constituţiile naturale (doshele) şi ca acestea să fie aduse în armonie cu universul.

Potrivit clasificării din Ayurveda, piperul este greoi, uşor uleios şi are proprietăţi hidratante. Piperul lung este o plantă cu virtuţi curative puternice, având un efect rapid şi aproape imediat după consum.

Piperul este cunoscut în medicina Ayurvedică pentru capacitatea sa de a creşte căldura internă. În mod tradiţional a fost utilizat pentru afecţiuni respiratorii, dar şi pentru cele ce ţin de sănătatea florei intestinale. Piperul are şi proprietăţi de curăţare şi antioxidante, stimulând biovalabilitatea- ajută organismul să absoarbă şi să pună în circulaţie nutrienţii de care are nevoie. În plus, piperul poate să ajute fluxul de oxigen de la nivelul creierului, poate să susţină digestia şi circulaţia sanguină, să stimuleze apetitul şi să aibă grijă de sănătatea articulaţiilor.

Cercetările moderne confirmă faptul că piperul are efecte benefice pentru ameliorarea şi prevenirea răcelilor, tusei, laringitei, bronşitei, astmului, dar şi pentru tulburări ale tractului digestiv, pentru circulaţia sanguină şi pentru afecţiuni precum sunt cele ce presupun imunodeficienţa.

Cercetătorii Hannah R Vasanthi şi R.P Parameswari au scris în Current Cardiology Reviews că piperul are impresionante efecte antioxidante şi antibacteriene, putând să ajute la digestie şi la eliminarea kilogramelor în plus pentru că stimulează descompunerea celulelor grase. Piperul poate să şi să asigure „protecţie semnificativă” împotriva cardiotoxicităţii (degradarea muşchiului cardiac) graţie capacităţii sale antioxidante şi de contracarare a radicalilor liberi.

Oamenii de ştiinţă au constatat şi că piperul negru influenţează metabolismul lipidelor (descompunerea acizilor graşi), ceea ce este benefic pentru inimă şi pentru vasele de sânge. Acesta poate să aibă un efect vasodilatator întrucât intensifică fluxul sanguin prin artere şi vene ceea ce, printre alte rezultate pozitive, duce la acumularea de mai mult oxigen la nivelul inimii, nervilor, muşchilor, plămânilor şi creierului.